Viaţa merge înainte chiar şi fără Băsescu
22/04/2007
Ce mai freamăt, ce mai vuiet… s-a dorit (dintr-o parte) să se creadă că s-a petrecut după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Dacă nu se auzeau vreo câteva sute de voci prin Bucureşti nici că ne-am fi prins că s-a perindat vreo emoţie prin popor. Cât despre Comunitatea Europeană… linişte şi pace. Ce, credeaţi că ni se închid vămile sau fug din ţară investitorii? Aiurea! Abia dacă s-au auzit câteva voci prin Parlamentul European care şi-au dat cu părerea, într-un sens sau altul, şi cam atât. Viaţa merge înainte atât în Europa, cât şi în România, cu sau fără Băsescu. Mult mai preocupaţi sunt orăşenii noştri de cum să-şi găsească o slujbă mai bună, iar în ce-i priveşte pe ţărani ei au probleme cu ţuica, vacile, oile, sau păsările de prin curte. Nimeni nu a murit, nici măcar de oftică, Dunărea curge prin aceeaşi albie, iar staţiunile de pe litoral sunt la fel de distruse. Nici măcar zăpada de la Bâlea nu se topeşte mai repede fiindcă Băsescu a fost suspendat. Degeaba încearcă „Traian and company” să ne facă să credem că toată suflarea electorală e în doliu că a fost îndepărtat de la cârma ţării. Marea masă s-a convins că nici marinarul n-a făcut altceva decât mult zgomot. Iar în plus, deja azi avem lucruri mai serioase de făcut, cum ar fi un grătar în aer liber.
Băsescu a plecat în şuturi
19/04/2007
A fost odată ca niciodată un marinar pe nume Traian Băsescu. Visul lui, de altfel unul şi fix, a fost să ajungă preşedintele României. Şi a ajuns. Dar cum s-a aşezat la cârma ţării, gura lui slobodă a devenit şi mai slobodă, motiv pentru care, aşa cum a ajuns, tot aşa a şi… plecat, ce-i drept, cam în şuturi.
Băsescu e de plâns, având în vedere prestaţia sa lamentabilă din ultima perioadă. Ca politician s-a sinucis, deşi nimeni nu i-a cerut-o. S-a luat de toţi, a înjurat pe toată lumea şi se aştepta oare să scape netaxat? Reacţia Parlamentului a fost extrem de dură, în mod categoric cea mai radicală adoptată de la revoluţie încoace. Băsescu a fost executat public, din punct de vedere politic. Votul parlamentarilor este cea mai ruşinoasă palmă pe care a primit-o vreodată un politician postdecembrist. Orchestrarea crizei prezidenţiale a fost catastrofală pentru P.D. şi magistrală în cazul PSD. Democraţii au pierdut guvernarea şi cel mai important capital de imagine, Traian Băsescu. Liberalii sunt sprijiniţi la mişto în fruntea ţării de o majoritate controlată de social-democraţi. PSD a câştigat deja alegerile viitoare şi am curaj să fac de pe acum pariu că prenumele viitorului preşedinte al ţării este Mircea.
PeTraian l-a luat valul
18/04/2007
De unde i se trage lui Traian Băsescu? Poporul este cam nedumerit şi pare să-i ţină oleacă partea marinarului şef peste ţară. De unde i se trage lui Băse? Păi în primul rând de la gura lui mare pe care a folosit-o în exces, mai ales în direcţia foştilor parteneri de Alianţă. Opoziţia a fost moderată în ceea ce priveşte criticile aduse Guvernului în comparaţie cu actualul preşedinte. La cât de mult elan îşi luase nea’ Traian, mai lipsea puţin şi dizolva Parlamentul, scotea PNL şi PD de la guvernare şi făcea un Executiv cu prova şi pupa. Pe de altă parte, zic unii mai avizaţi, domn’ preşedinte s-a luat de cine nu trebuie, adică de trioul Felix, Călin şi Dinu, a căror influenţă combinată face cam cât un crucişător cu mare putere de foc. Or, sub acest aspect, Băse se comportă ca un matelot naiv care descoperă în timpul furtunii că nu e bine să faci pipi contra vântului. Una peste alta, Traian cel groaznic este la cinci minute să primească titlul de primul preşedinte alungat din fruntea ţării, cu tot cu demisia sa, şi asta doar pentru că… l-a luat valul.